Actualitatea ambasadei

Comunicat MAE referitor la situația din Siria

Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea fermă a utilizării armelor chimice în orice circumstanțe, în orice împrejurare, comiterea unor asemenea acte neavând nicio justificare.

Rapoartele îngrijorătoare privind un atac cu arme chimice la 7 aprilie 2018, împotriva populației din localitatea Douma din Siria, trebuie investigate de urgență, de o manieră independentă și imparțială. Ministerul Afacerilor Externe pledează pentru tragerea la răspundere, în urma anchetei, a persoanelor vinovate de comiterea unui asemenea act.

Acțiunea întreprinsă de SUA, Marea Britanie și Franța, la data de 14 aprilie, constituie o reacție fermă la atrocitățile soldate cu numeroase victime în rândul populației civile din Douma, confruntată cu consecințele devastatoare ale unui război care trebuie încheiat cât mai curând. România este solidară cu aliații şi partenerii săi strategici.

Ministerul Afacerilor Externe reafirmă necesitatea soluționării conflictului din Siria, care a provocat suferință populației siriene. Consideră, de asemenea, esențial ca toate părțile implicate în dosarul sirian să continue să sprijine activ demersurile ONU destinate încheierii acestei crize, pe baza rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, în special a Rezoluției 2254/2015 și a Comunicatului de la Geneva (2012).

S-a lansat programul de burse oferite de statul român cetățenilor străini pentru anul universitar 2020-2021

17.12.2019

Începând cu 16 decembrie 2019, persoanele interesate își pot depune dosarul pentru…

Concurs pentru ocuparea unui post de funcționar consular în cadrul Secției Consulare a Ambasadei României în Japonia

16.12.2019

Ambasada României în Japonia organizează un proces de selecţie pentru ocuparea…

Informații generale cu privire la obținerea vizelor pentru România, în pregătire pentru UEFA EURO 2020

08.10.2019

Având în vedere viitoarele cereri de eliberare a vizelor de intrare în România în…

Programări ONLINE la Secția Consulară

18.09.2019

TOATE serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare…