Prima pagină

Relaţii bilaterale - Scurt istoric

Japonia este a doua putere economică în Asia-Pacific, regiune caracterizată de cel mai mare dinamism economic la nivel mondial, înscriindu-se în eşalonul priorităţilor politice şi economice ale României în raport cu ţările din Asia-Pacific, alături de China, Coreea de Sud şi India.

Japonia joacă un rol esenţial în asigurarea climatului de pace şi securitate în regiunea Asiei şi Pacificului. Japonia este un important partener strategic, politic şi economic al UE, partener al NATO şi un donator major de asistenţă oficială pentru dezvoltare (ODA).

Japonia este unul dintre statele asiatice cu care România are relaţii speciale, fundamentate pe comuniunea de valori şi convergenţa intereselor în probleme internaţionale, de prietenie şi respect reciproc, depăşind evoluţiile înregistrate pe scena vieţii internaţionale din perioada postbelică şi până în prezent.

Relaţiile diplomatice au fost stabilite în 1917, la nivel de legaţie.  La 1 mai 1923, a fost înfiinţat Consulatul General Onorific al României la Osaka. În contextul celui de-al doilea război mondial, la 31 octombrie 1944, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte, fiind reluate la 1 septembrie 1959. La 1 iunie 1964 relaţiile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă. 

Dialogul bilateral este caracterizat de contacte politice şi sectoriale frecvente.

În 1997 si 2002 preşedintele României a efectuat vizite oficiale de lucru în Japonia. Cu ocazia celei din 2002, în contextul aniversării a 100 de ani de la primele contacte diplomatice dintre cele două ţări, a fost semnată Declaraţia Comună de Prietenie, Cooperare şi Parteneriat dintre România şi Japonia.

În 1995 şi 2002, Alteţele Lor Imperiale Prinţul şi Prinţesa Hitachi, respectiv Alteţa Sa Prinţesa Sayako, au vizitat România.

Momentului aniversar al împlinirii a 50 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, a circumscris o nouă vizită oficială de lucru a preşedintelui României la Tokyo, din martie 2010, precedată de vizita oficială în România a cuplului princiar Akishino, din mai 2009.

În februarie 2007 primul-ministru al României a efectuat o vizită în Japonia, iar în 2013 a avut loc o întrevedere bilaterală la nivelul primilor miniştri din cele două state, la Istanbul.

În februarie 2013, cu prilejul vizitei ministrului român al afacerilor externe la Tokyo, a fost semnată Declaraţia Comună privind Parteneriatul reînnoit dintre România şi Japonia.

La 16 ianuarie 2018, primul ministru japonez, Shinzo ABE a efectuat o vizită oficială la București, unde a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis. Aceasta a fost prima vizită oficială a unui premier nipon în România.

 

Reprezentare diplomatică

În prim plan

ALEGERI pentru Președintele României

04.10.2019

❗️IMPORTANT ❗️ Dacă nu v-ați înregistrat ca alegător în…

Rubrică specială pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe - Alegeri pentru Președintele României 2019

05.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică…

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

24.11.2019

Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care se află …

Informații generale cu privire la obținerea vizelor pentru România, în pregătire pentru UEFA EURO 2020

08.10.2019

Având în vedere viitoarele cereri de eliberare a vizelor de intrare în România în…