România

Întrevedere George Ciamba – Matthew Palmer; pe agendă – relaţia bilaterală româno-americană

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a avut marţi o întrevedere cu Matthew Palmer, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru Afaceri europene şi eurasiatice, se arată într-un comunicat al MAE remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, George Ciamba şi Matthew Palmer au trecut în revistă dezvoltările relevante din cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, cu accent asupra asigurării unui ritm cât mai relevant de contacte atât la nivel politic, cât şi tehnic. Totodată, cei doi oficiali au salutat "soliditatea relaţiei bilaterale, partea americană menţionând contribuţia României la securitatea comună, prin investiţiile semnificative în vederea creşterii capabilităţilor forţelor armate române, precum şi aportul deosebit în teatrele de operaţiuni".

Totodată, Ciamba şi Palmer au făcut o trecere în revistă a evoluţiilor relevante din regiunea Balcanilor de Vest, partea americană apreciind expertiza română în zonă.

"Partea română a evidenţiat prioritatea pe care o va acorda politicii de extindere a UE în timpul Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, pe care ţara noastră o va asuma în semestrul I 2019", se spune în comunicat.

MAE mai precizează că cei doi oficiali s-au referit şi la Summit-ul Iniţiativei Celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti în toamna acestui an, semnalând importanţa asigurării succesului acestei reuniuni, axate asupra promovării proiectelor concrete de conectivitate în domeniul infrastructurii de transport, energetice şi digitale.

De asemenea, în cadrul întrevederii, demnitarul român a solicitat formalizarea sprijinului Statelor Unite faţă de candidatura României la OCDE, se mai arată în comunicat.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Informații despre situația românilor de pe vasul Diamond Princess și despre starea cetățeanului român internat în Japonia

18.02.2020

Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări privind situația românilor…

S-a lansat programul de burse oferite de statul român cetățenilor străini pentru anul universitar 2020-2021

17.12.2019

Începând cu 16 decembrie 2019, persoanele interesate își pot depune dosarul pentru…

Concurs pentru ocuparea unui post de funcționar consular în cadrul Secției Consulare a Ambasadei României în Japonia

16.12.2019

Ambasada României în Japonia organizează un proces de selecţie pentru ocuparea…

Informații generale cu privire la obținerea vizelor pentru România, în pregătire pentru UEFA EURO 2020

08.10.2019

Având în vedere viitoarele cereri de eliberare a vizelor de intrare în România în…