România

Întrevedere Meleşcanu-premierul tunisian; a fost transmisă susţinerea României pentru procesul de reformă din Tunisia

​Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Tunisiene, Youssef Chahed, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

Şeful diplomaţiei române a exprimat, în context, dorinţa ţării noastre de a intensifica activităţile de diplomaţie economică în susţinerea dialogului politic foarte bun care există între cele două ţări şi a reiterat interesul pentru reluarea, cât mai curând, a lucrărilor Comisiei mixte româno-tunisiene, arată sursa citată.

În cadrul convorbirilor, ministrul Teodor Meleşcanu "a transmis susţinerea României pentru procesul de reformă din Tunisia, precum şi pentru consolidarea relaţiilor acesteia cu UE şi a salutat progresele înregistrate de Tunisia în aceste domenii". De asemenea, a evidenţiat rolul cooperării la nivel de tineret, precum şi al schimbului de experienţă în domeniile noilor tehnologii, în vederea unei adaptări optime a celor două state la transformările globale.

Cu ocazia întrevederii, demnitarii român şi tunisian au trecut în revistă evoluţiile politice în plan regional şi global, subliniind, în acelaşi timp, susţinerea pentru dialogul politic şi negociere ca modalităţi de soluţionare a dosarelor de criză. Ministrul român a exprimat apreciere pentru rolul Tunisiei în combaterea terorismului şi promovarea păcii şi securităţii regionale, precum şi pentru profilul deţinut de aceasta la nivelul ONU şi al Uniunii Africane.

În aceeaşi zi, ministrul Afacerilor Externe a participat la inaugurarea noului sediu al Ambasadei României la Tunis, arată MAE.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

În prim plan

ALEGERI pentru Președintele României

04.10.2019

❗️IMPORTANT ❗️ Dacă nu v-ați înregistrat ca alegător în…

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

24.11.2019

Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care se află …

Informații generale cu privire la obținerea vizelor pentru România, în pregătire pentru UEFA EURO 2020

08.10.2019

Având în vedere viitoarele cereri de eliberare a vizelor de intrare în România în…

Programări ONLINE la Secția Consulară

18.09.2019

TOATE serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare…