România

Declaraţie adoptată la Bucureşti de Consiliul Miniştrilor Culturii din Sud-Estul Europei

15.04.2011

Declaraţie adoptată la Bucureşti de Consiliul Miniştrilor Culturii din Sud-Estul EuropeiReuniunea Consiliului Miniştrilor Culturii din Sud-Estul Europei desfăşurată, vineri, la Muzeul Naţional de Artă al României, s-a încheiat cu adoptarea Declaraţiei de la Bucureşti şi a unui Apendice al Cartei Consiliului, a anunţat, într-o conferinţă de presă, mini

Declaraţie comună privind intensificarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, adoptată la reuniunea OCEMN

14.04.2011

Declaraţie comună privind intensificarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, adoptată la reuniunea OCEMNParticipanţii la Reuniunea miniştrilor de Interne din statele membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN) au adoptat, joi, la finalul întâlnirii de la Bucureşti, o declaraţie comună privind intensificarea cooperării în domeniul

Patriarhul Daniel: Dimensiunea religioasă a dialogului cultural este fundamentală pentru Europa

13.04.2011

Patriarhul Daniel: Dimensiunea religioasă a dialogului cultural este fundamentală pentru EuropaDimensiunea religioasă a dialogului cultural este fundamentală pentru Europa, deoarece religia este matricea majoră a identităţii sale, a subliniat Patriarhul Daniel în intervenţia sa pronunţată marţi în limba franceză în plenul Adunării Parlamentar

Exporturile României către ţările din afara UE au crescut cu 55,8% în primele două luni

11.04.2011

Exporturile României către ţările din afara UE au crescut cu 55,8% în primele două luni Caracteristica de creştere în ritm mai înalt a exporturilor României către ţările din afara UE (creştere de 55,8% faţă de o creştere de 37,3% în ţările membre ale Uniunii Europene) s-a menţinut în primele două luni din 2011, în special în ţări mai puţin afectate de criză

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT a început miercuri la Bucureşti

06.04.2011

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT a început miercuri la BucureştiCea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, eveniment dedicat scurtmetrajului, a început miercuri, la Cinema Scala din Bucureşti, anunţând un program variat, din care nu lipsesc scurtmetrajele premiate la cele mai importante festivaluri din lume, film

România a deschis al treilea Consulat General în Canada, la Vancouver

27.03.2011

România a deschis al treilea Consulat General în Canada, la VancouverOttawa - România a deschis al treilea Consulat General din Canada, la Vancouver, evenimentul inaugural având loc cu ocazia vizitei ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

Bogdan Aurescu: MAE se preocupă constant de situaţia românilor din stânga Nistrului

24.03.2011

Bogdan Aurescu: MAE se preocupă constant de situaţia românilor din stânga NistruluiMinisterul Afacerilor Externe se preocupă constant de situaţia românilor din stânga Nistrului şi păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a acestora, a afirmat joi secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE, Bogdan Aurescu, în cadrul întâlnir

România şi Franţa doresc o politică agricolă care garantează menţinerea activităţii agricole în întreaga UE

04.03.2011

România şi Franţa doresc o politică agricolă care garantează menţinerea activităţii agricole în întreaga UE   România şi Franţa doresc o politică agricolă comună (PAC) durabilă şi bazată pe cei doi piloni complementari (sprijin direct şi dezvoltare rurală), ceea ce garantează menţinerea unei activităţi agricole pe tot teritoriul Uniunii Europene, contribuind astf

Teodor Baconschi: Operaţiunea de evacuare din Libia a demonstrat că statul român îşi protejează cetăţenii

03.03.2011

Teodor Baconschi: Operaţiunea de evacuare din Libia a demonstrat că statul român îşi protejează cetăţeniiUn număr de 735 de cetăţeni români şi alţi 100 de cetăţeni străini au fost evacuaţi în ultimele zece zile din Libia, primind asistenţă consulară sau fiind transbordaţi cu ajutorul a două aeronave militare româneşti, întreaga operaţiune demonstrând că stat

Traian Băsescu, încrezător că vizita omologului leton va consolida relaţiile politice şi economice bilaterale

03.03.2011

Traian Băsescu, încrezător că vizita omologului leton va consolida relaţiile politice şi economice bilateralePreşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că vizita preşedintelui Letoniei, Valdis Zatlers, la Bucureşti va consolida relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări.

În prim plan

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

24.11.2019

Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care se află …

Informații generale cu privire la obținerea vizelor pentru România, în pregătire pentru UEFA EURO 2020

08.10.2019

Având în vedere viitoarele cereri de eliberare a vizelor de intrare în România în…

Programări ONLINE la Secția Consulară

18.09.2019

TOATE serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare…

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice 2019

14.08.2019

Ghidul actualizat publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală poate fi…